Abstract
Terapia prin șamponare este în prezent cea mai utilizată metodă de tratament a dermatitei stafilococice la câini și pisici. Infecțiile stafilococice sunt cele mai comune complicații ale diferitelor
afecțiuni dermatologice. Succesul tratamentului depinde de respectarea protocolului de șamponare și de alegerea corectă a șamponului.

Cuvinte cheie
terapie prin șamponare, stafilococi, clorhexidină

Folosirea samponării în tratarea diferitelor afecțiuni cutanate are o istorie interesantă. Pe de o parte, terapia cu șampoane
dermatologice, este cunoscută de mult timp că metodă de tratament a multor afecțiuni cutanate. Pe de altă parte, doar de puțin timp această metodă a câștigat popularitate datorită infecțiilor
cu stafilococi meticilino-rezistenți, a căror prevalență a crescut atât la oameni, cât și la animale. De aceea terapia prin șamponare reprezintă metoda de bază în tratarea dermatitelor stafilococice la căini și este în prezent considerată ca fiind prima opțiune terapeutică. Terapia cu antibiotic rămâne așadar a doua opțiune.

Dermatitele stafilococice reprezintă cea mai frecventă afecțiune de acest tip la câini. Prevalența mare se datorează faptului că aceasta este o complicație frecventă a altor afecțiuni cutanate, cum ar fi cele alergice- dermatite alergice, alergii alimentare, parazitare – râie, demodicoza, afecțiuni endocrine – hipotiroidism. Acesta este motivul pentru care fiecare clinician specializat în dermatologie intâlnește această complicație frecvent dermatitele stafilococice, la început acestea sunt superficiale putând ajunge chiar la flegmoane profunde.

Numărul de băi care trebuie făcute și durata tratamentului depind de profunzmea infecției și variază semnificativ. În multe cazuri chiar și după eradicarea infecției stafilococice terapia prin șamponare trebuie continuată pentru a preveni recurențe ale infecției. Cel mai bun exemplu pentru această acțiune sunt pacienții care suferă de
dermatită atopică. În cazul acestei afecțiuni apar modificări structurale la nivelul dermului, fapt ce face ca infectarea secundară cu stafilococi să fie mult mai frecventă. Așadar dermatita atopică facilitează colonizarea dermului afectat cu Staphylococcus intermedius și Staphylococcus pseudointermedius, ca prime bacterii care se vor multiplica și vor infecta pielea. Complicațiile bacteriene ale dermatitelor atopice exacerbează pruritul cauzând frustrări atât medicului cât și proprietarului și are ca rezultat alegerea glucocorticoizilor
ca tratament al pruritului, fiind nevoie de doze ridicate pentru calmarea lui. Consecința folosirii glucocorticoizilor în doză mare duce la afectarea funcției fagocitare a neutrofilelor și
macrofagelor, fapt ce va duce la extinderea infecției. Acesta reprezintă începutul cercului vicios al pruritului. Așadar, după
terminarea șamponării împotriva agenților patogeni ( precum stafilococii), aceasta trebuie repetată la intervale regulate. Singurul dezavantaj al terapiei prin șamponare este că necesită mult timp.
Avantajul, în schimb, este că o astfel de terapie este mult mai economică față de cea cu antibiotic. În plus, pielea, este un organ mult mai accesibil atât examinării dar și colectării de probe pentru examene microscopice, și de asemenea este un foarte bun organ pentru tratamente locale.

Cu siguranță, pentru a face eficientă terapia prin șamponare, alegerea unui produs adecvat precum și corectitudinea aplicării tratamentului sunt foarte importante. În cazul infecțiilor stafilococice, șampoanele cu clorhexidină de o concentrație adecvată dau rezultate bune. Clorhexidina este o substanță care ar trebui să se
gasescă pe rafturile fiecărui medic veterinar, nu doar sub formă de șampon, dar și ca loțiune, spray, soluții auriculare. Aceasta este un antiseptic (distruge microorganismele de pe piele) și dezinfectant (distruge microorganismele de pe obiecte), având efect asupra multor fungi, viruși și bacterii, cu excepția Pseudomonas și Serratia.

Concentrațiile de clorhexidină între 2-4% permit eliminarea eficientă a stafilococilor și a malasseziei. Ceea ce este important de notat este faptul că o concentrație de 2% clorhexidină acetat are o eficiență asemănătoare cu 4% clorhexidina pură. De aceea, pe lângă prețul produsului, este foarte importantă citirea cu atenție a etichetei și alegerea formei corecte de clorhexidină.

Clorhexidina nu este iritantă sau toxică și este eficientă ca și terapie complemantară în cazul flegmoanelor superficiale provocate de stafilococi rezistenți la cefalosporine. Un alt lucru important comparativ cu alte substanțe este că rareori determină reacții alergice, în timp ce materiile organice precum este puroiul nu îi diminuează eficiența. Acest lucru are o mare importanță practică. Clorhexidina are efect sinergic cu EDTA, miconazol, ketoconazol. Clorhexidina poate fi folosită la pisici în concentrație de 0.05% chiar și pentru curățarea plăgilor. Se găsește în formulări precum șampon, gel, unguent, soluție sau șervetele umede.

Pe lângă ingredientele din șampon, un alt element care influențează eficiența tratamentului este și nivelul pH-ului. pH-ul pielii câinilor diferă de cel al oamenilor. Dacă la oameni pH-ul este 5.5, în cazul câinilor, acesta poate varia intre 7 și 8. Această diferență explică motivul pentru care șampoanele dedicate oamenilor, deși conțin ingrediente de calitate, nu sunt potrivite pentru spălarea câinilor. Același lucru este valabil și pentru pisici.

Un alt aspect esențial care determină eficiența șamponului este lista de ingrediente pe care le conține. Un rol semnificativ îl au ingrediente precum lanolina și glicerina care penetrează cele patru straturi ale epidermului și sunt transportori pentru substanțele active din șampon. Un produs bun conține de asemenea și principii hidratante și de calmare pe lângă cele antibacteriene și antimicotice. Clorhexidina împreună cu ketoconazol sau clorhexidina alături de miconazol sunt cu siguranță cele mai eficiente combinații pentru combaterea celor mai mulți patogeni pe care îi găsim la nivelul dermului unui cățel alergic. De aceea, la pacienții cu afecțiuni dermatologice se folosesc șampoane care să conțină aceste substanțe active.

Un alt aspect cheie al terapiei prin șamponare este educarea proprietatarului, deoarece chiar și cel mai eficient șampon de pe piață nu va da randament dacă baia nu este efectuată corect sau la
un interval de timp corespunzător. Din păcate o baie curativă nu durează o perioadă scurtă. Masajul cu spuma șamponului ar trebui să dureze cel puțin 15 minute. Frecvența băilor depinde de etiologia afecțiunii cutanate. Așadar în cazul unui tratament local al unui cățel cu seboree, spălarea trebuie repetată la fiecare 7 zile, aceasta fiind durată de timp necesară pentru regenerarea epidermului la un pacient care suferă de dermatită seboreică. În cazul în care are loc o multiplicare excesivă a microorganismelor, băile ar trebui efectuate la fiecare 10 zile pentru o perioadă de cel puțin 6 săptămâni. În cazul unei afecțiuni superficiale, 3 spălări la interval de 10 zile ar trebui să fie suficiente pentru a remedia problema. Dar în cazul unui flegmon superficial care se extinde, frecvența la care ar trebui făcute băile variază. La început, este nevoie de cel puțin 3 tratamente la interval de 7 zile timp de 3 săptămâni, tratamentul ar trebui continuat după aceea cu o baie la 14 zile sub supravegherea medicului veterinar de trei ori. Putem spune cu certitudine că nu există un singur protocol de spălare valabil pentru toate afecțiunile cutanate.

Există multe afecțiuni cutanate care necesită tratament local sub formă de baie. De exemplu, la un cățel cu dermatită atopică, frecvența băilor și alegerea șamponului depinde de câțiva factori, în
primul rand dacă atopia este acută sau cronică, în al doilea rand, dacă dermatita atopică este complicată de o infecție stafilococică sau o dermatita acută purulentă sau dacă pielea atopica a cățelului este uscată, uleioasă, lichenoidă și îngroșată.

După cum se poate observa, alegerea unui șampon și frecvența băilor depinde de simptomatologie. Asta înseamnă că medicul veterinar nu trebuie doar să citească cu atenție eticheta șampoanelor
dermatologice de pe piață, dar și să stabilească un tratament pe termen lung după o examinare atentă a pacientului și efectuarea de teste suplimentare. În cazul infecțiilor stafilococice, doar după
repetarea examenului citologic se poate stabili dacă băile pot fi stopate sau continuate cu o frecvență diferită.

Nici o scurtătură nu va permite vindecarea completă a pacientului. Cu siguranță succesul nu va fi atins atunci când un produs cunoscut cu clorhexidină este vărsat într-o sticlă mică cu recomandarea de a îmbăia câinele sau pisica, lucru care din păcate se întâmplă frecvent. Terapia prin șamponare pentru tratarea afecțiunilor bacteriene cutanate reprezintă în acest moment standardul de aur. Dermatita atopică, în ciuda progreselor înregistrate în tratarea acestei afecțiuni, încă rămâne o boală incurabilă. După ce se pune diagnosticul de dermatită atopică, tratamentul ideal constă în scurtarea cât mai mult a fazei acute de atopie și prevenirea instalării fazei cronice a bolii. Fără terapia prin șamponare acest lucru este imposibil, desi mulți practicieni încă nu cred în eficiența acestei forme de tratament.