Urinaliza și biochimia urinară cantitativă sunt teste efectuate zilnic. Alegerea corectă a testului și interpretarea adecvată a rezultatelor sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului și pentru conduita terapeutică. Numeroase cauze ale rezultatelor fals pozitive sau fals negative, precum și factorii care pot influența examinările de laborator, generează adesea interpretări eronate și suspiciuni privind amestecarea probelor în laborator.
Indicațiile testului, metode de recoltare și desfășurarea generală
În practica medicală de zi cu zi, testul de urină este efectuat într-o varietate de situații.
Cele mai frecvente indicații includ:
- simptome specifice tractului urinar inferior (urinări frecvente, schimbări vizibile ale culorii urinei),
- suspiciunea de boală renală sau monitorizarea tratamentului acesteia,
- investigații pentru afecțiuni interne (de exemplu intoxicații sau suspiciune de anemie hemolitică autoimună),
- monitorizarea hipertensiunii (prin determinarea proteinelor și albuminei urinare).
Modul de recoltare poate influența semnificativ rezultatul. De exemplu, în urina colectată prin micțiune spontană se așteaptă o compoziție epitelială diferită în comparație cu cea recoltată prin cistocenteză.
Un test urinar de rutină include mai multe etape esențiale:
- Evaluare fizică – culoare, transparență, miros și densitate urinară (determinată cu un refractometru).
- Evaluare chimică – realizată cu benzi de testare (metoda chimiei „uscate”) prin compararea câmpurilor reactive cu scala de pe ambalaj.
Majoritatea benzilor de urină disponibile conțin două reacții nesigure la câini și pisici:- densitatea specifică (metoda evaluează ionii, dar densitatea la animale se datorează în mare parte compușilor neionici precum ureea);
- leucocitele (activitatea esterazică duce frecvent la rezultate fals pozitive, mai ales la pisici).
- Examinarea microscopică a sedimentului – obținut prin centrifugarea urinei la 400–500 g timp de 5–10 minute. Sedimentul este considerat material concentrat de zece ori.
Supernatantul este folosit ulterior pentru testări biochimice și imunologice (determinări de proteină, albumină, cortizol etc.).
Cele mai frecvente cause ale rezultatelor false și probleme de interpretare
1. În etapa de recoltare
Momentul optim de recoltare depinde de test.
Cel mai frecvent se recomandă recoltarea:
- primei urine de dimineață, după o pauză de minimum 6–8 ore (ideală pentru screening și determinări de cortizol);
- pentru testele microbiologice este preferată urina care a stat mai puțin timp în vezică.
Recoltările întâmplătoare pot modifica valorile:
- – după masă (pH crescut),
- – în perioada de călduri/montă la femele,
- – după efort intens (hematurie mică sau reacții pozitive la cetone).
Probleme frecvente la recoltare
Proprietarii folosesc adesea recipiente improprii:
- – sticle de apă,
- – borcane,
- – ambalaje cosmetice.
Metoda de recoltare este la fel de importantă.
De exemplu:
- Recoltarea prin cistocenteză poate crește numărul de eritrocite.
- Cateterizarea, mai ales cu cateter rigid, poate leza mucoasa vezicii și uretrei, generând exces de epiteliu sau eritrocite.
Urina colectată de proprietar este adesea contaminată cu păr, fecale, sol, bacterii, insecte, praf sau pulbere de mănuși – toate pot afecta rezultatul microscopic și chimic.
O contaminare frecventă și problematică este prezența urmelor de dezinfectanți:
- poate apărea înainte de recoltare (spălarea zonei perineale cu substanțe slab clătite, curățarea litierei cu hipoclorit),
- sau în timpul analizării (masa pe care se citește banda poate fi ștearsă cu alcool și insuficient uscată).
2. În etapa de depozitare
Timpul dintre recoltare și analiză, dar și condițiile de depozitare, influențează semnificativ rezultatele.
Recomandări generale:
- analiza trebuie făcută cât mai curând posibil, mai ales pentru evaluarea cristaluriei;
- dacă se refrigerează, proba trebuie adusă la temperatura camerei înainte de testare.
Ce se poate întâmpla la depozitare prelungită
- hemoglobina se eliberează treptat din eritrocite → apariția „eritrocitelor lizate”, creșterea proteinei la testul biochimic;
- eritrocitele se lizează și în urina cu densitate foarte scăzută (<1.008);
- pot apărea cristale datorită temperaturii scăzute (struviți, oxalați);
- păstrarea prea mult la temperatura camerei → proliferare bacteriană, creștere pH, precipitarea fosfaților, degradarea cilindrilor și a celulelor;
- lumina UV degradează bilirubina (rezultat fals negativ), transformă urobilinogenul în urobilină.
3. Rezultate modificate de substanțe ingerate sau medicamente
Orice intră în organism și este filtrat renal poate modifica analiza:
- consumul de sfeclă → culoare modificată;
- vitaminele B → urină intens galbenă → posibil fals pozitiv slab la glucoză;
- furazidină → urină foarte galbenă → fals pozitiv slab la glucoză;
- diuretice → scăderea pH-ului;
- diete bogate în vegetale sau lactat de sodiu → creșterea pH-ului;
- glucocorticoizi, aminoglicozide, ketamină, xylazină, AINS, intoxicații (ex. etilen-glicol) → glucozurie;
- cephalexină → probabilitate crescută de fals pozitiv la glucoză;
- medicamente cu grupă tiol (ex. captopril) → reacție fals scăzută la sânge/hemoglobină;
- N-acetilcisteină, valproat, metionină → reacție fals crescută la cetone;
- vitamina C → fals scăzut la sânge/hemoglobină, bilirubină; pH scăzut; nitriți fals pozitivi.
4. Influențe ale speciei și rasei
La interpretarea analizelor trebuie luate în considerare particularitățile fiziologice sau genetice:
- erbivorele (iepuri, cai) au urină alcalină fiziologic, cu precipitate de carbonat de calciu;
- unele rase de câini (Basenji, Cocker) pot avea glicozurie primară ereditară;
- la câini, o reacție slab pozitivă (1+) la bilirubină poate fi normală dacă densitatea este crescută;
- la pisici, același rezultat este întotdeauna semnificativ (prag renal mai ridicat pentru bilirubină);
- caii au cantități fiziologice mari de mucus în urină;
- anumite rase (Bulldog englez, Amstaff) pot prezenta cistinurie ereditară cu cristalizare de cistină.
5. Rezultate false în reacțiile de bandeletă
Proteină:
- – supraestimată la pH 8–8.5;
- – subestimată la pH < 6;
- → necesită confirmare prin metode suplimentare (cantitativ sau SSA – acid sulfosalicilic).
Cetonă:
- – banda detectează doar acetona și acetoacetatul, nu β-hidroxibutiratul;
- – acetona se evaporă rapid;
- – acetoacetatul este metabolizat de bacterii.
Sânge/hemoglobină:
- – densitatea crescută poate da reacție fals scăzută;
- – unele bacterii produc peroxidaze → fals pozitiv.
Concluzii
Deși analiza urinei pare unul dintre cele mai simple teste, interpretarea corectă este complicată din cauza numeroaselor variabile.
Procesul corect începe cu:
- instruirea proprietarului privind recoltarea adecvată,
- utilizarea unui recipient corespunzător,
- testarea promptă sau depozitarea corectă a probei.
Interpretarea finală trebuie realizată ținând cont de:
- proprietățile urinei,
- medicamente și dietă,
- particularități de specie și rasă,
- colaborarea cu laboratorul pentru clarificarea oricăror îndoieli.
